contact us

Calendarium (Re)Lansat

relansarea calendarium 2021
O nouă perspectivă

Suntem în decembrie, la sfârșitul lui 2020 - un an destul de dificil, marcat de umbra virusului Covid-19. O perioadă în care, vrând-nevrând, mulți vor trebui să descopere noi cărări cotidiene.

Nici noi n-am stat degeaba: am relansat Calendarium într-o formulă nouă, atât din punct de vedere al aplicației, dar mai ales din punct de vedere al echipei.

Practic, e o abordare împrospătată și e rezultatul digital al unui efort comun apărut din prietenia strânsă între 2 oameni care au aceeași viziune: să creeze cel mai ușor mod de a-ți optimiza business-ul, prin managementul online al programărilor.

aplicatie programari digitale

“ Be so good that they can't ignore you (Cal Newport) ”
De ce acum?

S-ar putea să sune a clișeu dacă zicem că anul 2020 a fost un an al reinventării, dar credem că cei mai mulți dintre noi am putea cădea de acord că 2020 a împins tehnologia mai adânc în ființele noastre. Munca de acasă și cererea tot mai mare pentru digitalizare au contribuit decisiv la asta.

Influența unei noi abordări în viața de zi cu zi ne-a făcut să ne concentrăm mai degrabă asupra direcției în sine (adică spre un produs digital), decât spre produsul în sine;

Calendarium exista deja, cu o bază solidă de doritori, iar noi, având o oarecare experiență, ne-am permis să sărim câțiva pași și să intrăm direct în produs.


Și puțin despre produs...

Pe lângă toate cele de mai sus, avem și partenerul tehnic extrem de viabil, care a înțeles viziunea noastră. Dispunem, astfel, de toate ingredientele necesare pentru acest nou start.

Am stabilit de la bun început să ne concentrăm pe dezvoltarea unui produs mult superior peste nivelul pieței - și cam asta ne-a fost mantra. Știm că asta necesită multă sudoare, dar e o chestie care ne încântă. „Las' că merge și așa" nu este în vocabularul nostru.

Principiul lui Pareto spune că ai nevoie de doar 20% efort pentru a livra 80% din output. De acolo încolo, eficiența scade, dar tocmai de acolo începe să sclipească; de acolo începem și noi să optimizăm.

Dacă ai ajuns până aici citind cele de mai sus și rezonezi în vreun fel cu viziunea noastră - ne-ar plăcea sa ne cunoastem!

Ai 5 minute să-ți faci un cont?

Creează cont